ŞCOALA DE SUBOFIŢERI DE
POMPIERI ŞI PROTECŢIE CIVILĂ „PAVEL ZĂGĂNESCU” BOLDEŞTI
LA CEAS ANIVERSAR
Miercuri, 15 februarie 2012, Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi
Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti a aniversat 26 ani de
existenţă. Moment aniversar, cu rezonanţe profunde în viaţa şi activitatea
personalului din această unitate, precum şi a celor care şi-au desfăşurat
anterior activitatea în cadrul instituţiei noastre.
Ziua de naştere a acestei şcoli este de fapt ziua noastră, a celor care
ne-am dedicat ei. Noi i-am adus prestigiul de acum, noi am asigurat
continuitatea idealurilor propuse la înfiinţare, noi însemnăm „şcoala”, iar
şcoala înseamnă „noi”.
Şcoala a fost înfiinţată la data de 15.02.1986,
sub denumirea Şcoala Militară de Subofiţeri de Pompieri Boldeşti-Scăeni,
răspunzând la necesitatea formării la nivelul Corpului Pompierilor Militari
a unei reţele proprii de unităţi de învăţământ în care să fie pregătite
cadre competente şi competitive valoric.
Începând cu anul 1992, în cadrul şcolii s-a iniţiat o nouă specializare -
maiştri militari auto – strict necesară, alături de cea a subofiţerilor,
în concepţia îndeplinirii misiunilor privind gestionarea situaţiilor de
urgenţă.
În anul 2006 s-a înfiinţat, în cadrul şcolii, un Centru de Formare şi
Pregătire în Descarcerare şi Asistenţă Medicală de Urgenţă,
ce este acreditatdin anul 2010.
Absolvenţii şcolii şi-au îndeplinit misiunile încredinţate în subunităţile
în care au fost repartizaţi, dovedind înainte de toate un deosebit caracter,
capacitate de a nu ceda în faţa greutăţilor, răspunzând cu coerenţă,
promptitudine şi discernământ oricărei situaţii de urgenţă.
Succesele şi realizările acumulate de şcoală în existenţa sa au adus
recunoaşterea socială din partea cetăţenilor şi a comunităţii.
Tradiţia în domeniu, prestigiul şi unicitatea şcolii reprezintă atracţia
pentru optarea tinerilor în nobila profesie asigurând astfel, schimbul de
mâine.
Ceea ce s-a reuşit,
în aceşti ani, mai presus de orice, a fost să creăm o instituţie
şcolară de prestigiuşi să oferim semenilor noştri, cetăţenilor
României, pentru siguranţa cărora se fundamentează însăşi existenţa
noastră, tineri profesionişti apţi să răspundă prompt oricărei
situaţii de urgenţă. Ceea ce s-a reuşit a fost să formăm caractere, să
înnobilăm personalităţi cu aura curajului şi a spiritului de sacrificiu, să
insuflăm idealuri, să conferim sinelui frumuseţea decenţei şi a modestiei.